falling girl
sunt pe cale sa scriu ceva tragistic. ceva ce poti scrie numai cand fundalul din spatele tau e una dintre acele tristeti indicibile si neobiectivabile, adica profund subiective, adica una dintre acele intunecimi cu statut incert, ca o tumoare despre care nu stii inca daca este maligna sau benigna. sunt pe cale sa scriu ce se scrie atunci cand esti obligat sa infrunti articularea fonica a unor realitati pe care ai prefera sa le tii ascunse in stomac, sa te zgarie, sa te rascoleasca- exact cum e atunci cand ti-e rau si te chinui din rasputeri sa nu versi pentru ca ceea ce iese din tine are un gust insuportabil. mi-e dor, dor, dor - culmea!- de adolescenta pe care as fi putut-o avea si de care n-am profitat. de teama? da. din comoditate? da. din conformism? se prea poate. dintr-o asceza rebela? cu siguranta. din lehamite? mai degraba din sindoromul specific varstei "oricum-nu-asta-e-viata-adevarata". la sfarsitul unei zile in care n-am facut nimic pot zice ca stiu cum o sa ma simt la capatul unei vieti in care n-am facut nimic. nu sunt fatalista, dar cum ajung in fata tastelor, cum imi vine sa exoricizez toate spaimele pt. care - gest involuntar si cretin- ma trezesc muscand un colt de plapuma noaptea. sau muscandu-mi buzele pana le insangerez. in liceu n-aveam inca probleme care-ti creeaza sentimentul de muchie pe care te misti cu un gol de cateva sute de metri adancime sub tine. de ce e bine sa-ti fie teama la varsta asta? de oamenii rai pe care nu-i poti deosebi de cei buni. 
