dar mi-e si o nitel infatuata lehamite fata de superficialii care prea si-l apropiaza, prea-l adopta cu o uimitoare lipsa de prejudecati, prea refuza sa fie realisti si sa opereze o minima distinctie intre acum si timpul caruia i se adresa nichita, caci, cu tot cu accentele ei vizionare, vremea poemului neomodernist s-a cam stins. : iar a-l imita acum e un rateu, un gest anacronic. plus: e clar ca rezumandu-ne la poeziile de dragoste transpuse pe muzica lui alifantis nu putem pricepe mare lucru. so, stop saying i heart nichita doar pentru ca i-ati zis candva iubitei iubitului "si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut":P in fine, sper ca abordarea mea seaca n-a ranit vreun suflet sensibil, pt ca am decis sa-i dau copy paste unui poem de-ale lui care, dupa atata amar de vreme (toamna 2002 , pe cand citeam carti despre antichitatea greco-latina si daco-geta…) continua sa-nsemne ceva pt mine: Trist cantec de dragoste Numai viata mea va muri pentru mine-ntr-adevar, candva. Numai iarba stie gustul pamantului. Numai sangelui meu ii e dor, intr-adevar, de inima mea, cand o paraseste. Aerul e-nalt, tu esti inalta, tristetea mea e inalta. Vine o vreme cand mor caii. Vine o vreme cand se-nvechesc masinile. Vine o vreme cand ploua rece si toate femeile poarta capul tau si rochiile tale. Vine si o pasare mare, alba.
vine o vreme cand mor caii, vine o vreme cand se-nvechesc masinile
acum 5 ani aveam un obicei aproape ritualic de a citi stanescu pentru a gasi raspunsuri. poate si pentru ca era o poezie accesibila tocmai in subtilitatile ei prea invelite-n multe straturi de ceapa, prea usor de ignorat (din pacate). multi dintre cei care pozeaza (inca) in postura de adulatori ai liricii lui sunt neofiti sau solipsisti. dar felul in care-l recepteaza e simpotomatic, zic eu, pt ceea ce se intampla cand unui produs literar i se suprapun/ adauga (abuziv, de multe ori) virtutile unui mit urban. e ca si cum ne-am preface ca avem ochii lui si ca privim pe fereastra cu ei (ca sa parafrazez din…dar mai bine ziceti voi din cine- that's interactivity ca intr-a 5a) in fine, revenind, cred ca e o varsta la care obsesia pt un autor o dezvolti- tot asa cum ziceam in postul aterior- autoreflexiv. pentru ca ai nevoie de un reper obligatoriu fictiv, deci proteic, deci usor de mulat pe formele controversate ale personalitatii tale insuficiente sau exagerate pe alocuri, exact ca trupul puber in care esti captiv la varsta aia despre care vbesc. anyway, nu vreau sa ii acord lui nichita stanescu un spatiu blogistic arid, tern, steril, cliseatic, formule excesiv de reverentioase. el e, totusi, un poet pe care l-am iubit si care a ajuns, treptattreptat, sa ma plictiseasca. poate ca aveam o relatie prea confortabila cu poezia lui, prea rutinara. poate ca eu insami am ruinat idila cu scepticismul otravit de mai tarziu, sau poate ca am incercat un soi de pudoare, de retragere, de cedare a locului altcuiva fictiv, care sa mai caute raspunsuri virtuale . dar mi-e si o nitel infatuata lehamite fata de superficialii care prea si-l apropiaza, prea-l adopta cu o uimitoare lipsa de prejudecati, prea refuza sa fie realisti si sa opereze o minima distinctie intre acum si timpul caruia i se adresa nichita, caci, cu tot cu accentele ei vizionare, vremea poemului neomodernist s-a cam stins. : iar a-l imita acum e un rateu, un gest anacronic. plus: e clar ca rezumandu-ne la poeziile de dragoste transpuse pe muzica lui alifantis nu putem pricepe mare lucru. so, stop saying i heart nichita doar pentru ca i-ati zis candva iubitei iubitului "si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut":P in fine, sper ca abordarea mea seaca n-a ranit vreun suflet sensibil, pt ca am decis sa-i dau copy paste unui poem de-ale lui care, dupa atata amar de vreme (toamna 2002 , pe cand citeam carti despre antichitatea greco-latina si daco-geta…) continua sa-nsemne ceva pt mine: Trist cantec de dragoste Numai viata mea va muri pentru mine-ntr-adevar, candva. Numai iarba stie gustul pamantului. Numai sangelui meu ii e dor, intr-adevar, de inima mea, cand o paraseste. Aerul e-nalt, tu esti inalta, tristetea mea e inalta. Vine o vreme cand mor caii. Vine o vreme cand se-nvechesc masinile. Vine o vreme cand ploua rece si toate femeile poarta capul tau si rochiile tale. Vine si o pasare mare, alba.
dar mi-e si o nitel infatuata lehamite fata de superficialii care prea si-l apropiaza, prea-l adopta cu o uimitoare lipsa de prejudecati, prea refuza sa fie realisti si sa opereze o minima distinctie intre acum si timpul caruia i se adresa nichita, caci, cu tot cu accentele ei vizionare, vremea poemului neomodernist s-a cam stins. : iar a-l imita acum e un rateu, un gest anacronic. plus: e clar ca rezumandu-ne la poeziile de dragoste transpuse pe muzica lui alifantis nu putem pricepe mare lucru. so, stop saying i heart nichita doar pentru ca i-ati zis candva iubitei iubitului "si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut":P in fine, sper ca abordarea mea seaca n-a ranit vreun suflet sensibil, pt ca am decis sa-i dau copy paste unui poem de-ale lui care, dupa atata amar de vreme (toamna 2002 , pe cand citeam carti despre antichitatea greco-latina si daco-geta…) continua sa-nsemne ceva pt mine: Trist cantec de dragoste Numai viata mea va muri pentru mine-ntr-adevar, candva. Numai iarba stie gustul pamantului. Numai sangelui meu ii e dor, intr-adevar, de inima mea, cand o paraseste. Aerul e-nalt, tu esti inalta, tristetea mea e inalta. Vine o vreme cand mor caii. Vine o vreme cand se-nvechesc masinile. Vine o vreme cand ploua rece si toate femeile poarta capul tau si rochiile tale. Vine si o pasare mare, alba.
