i-am achizitionat in februarie 2006 dintr-un second din cluj si, oricat de groaznic suna, m-am identificat cu natura lor marginalizata, secondata de faptul ca aratau anormal de micuti si de urati. ma-ntreb acum daca trebuie sa gasesc etaloane si pt altceva. idei bune pe care nu le mai am, atitudini misto care s-au pierdut pe drum. de fapt, totul se reduce la ceea ce cineva numea diferenta dintre inocenta care ignora si inocenta care stie. asta e drumul dinspre un suflet anemic spre un suflet care are disperata nevoie de o dieta hipoemotionala. *** vineri, ora 7 p.m., eu alunecand pe panta lui "i don't give a fuck". momentele in care nu mi-a pasat, momentele-n care "se intampla" si pe mine ma preocupau proiecte si utopii, momentele mele de maxima superficialitate au fost cele mai dezastruoase preludii din viata mea. asa ca este cumva inspaimantator sa ma vad din nou in situatia asta ingrata, impinsa de la spate de niste impulsuri carora nu prea le inteleg logica, devenind dependenta de lucruri de care nu ma am nevoie, autoiluzionandu-ma ca e ok, ca simt bine si, ca de obicei, imi amintesc vietile altora mai mult decat mi-o amintesc pe a mea, wherever it's gone. in hunedoara era plictisitor, dar camera mea de la etajul 4 al unui bloc din manastur e un spatiu mult mai mic si mult mai pustiu si mult mai previzibil. carti, filme, internet? ok. dar mi-e dor de o conversatie cu mai mult de 2 persoane simultan. multime, inghesuiala, sanse de ratacire printre necunoscuti pe care ajungi treptat-treptat sa ti-i integrezi. in care crezi, despre care nu stii inca daca le va sau nu le va pasa. mneah, ok…o sa ma apuc de una din cartile luate cu-mprumut de la bcu. hostile strangers, cartile astea…they won't ever give a damn.
will you give a damn?
[surprinsa de o avalansa de gunoaie retrospective, captiva in aceasta idiocracy pe care-o dezvolti nu stiu cum, subversiv tacut, macinat de implozii, satul de tautologii, de anti-depresii, sacaietoare, de felul in care se pune problema, imi aduc aminte de capul meu fix, de scheletul perfect asamblat de bratele si picioarele mele nedemontabile, de faptul ca eu – si frumoasa, si stearsa, si respingatoare sunt tot aceeasi, o compozitie greu de intins pe suprafetele plane ale orasului cu degetele alunecoase ale barbatilor si femeilor pe care-i intalnesc, obligatoriu , de parca in asta consta redresarea mea jocul meu orizontal trasa cu cheita. toti suntem disponibili toti aroganti, sugurmati parca de genele noastre incoerente, prost potrivite, dovezile unor relatii peste masura de abjecte si de nefondate. operatiile prin care trec ca sa ma schimb nu implica o fuga de ce sunt ci o remediere a toate astea, lucru al naibii de tampit si al naibii de greu, mai ales acum, ca ne diluam in ceaiuri antigripale ca ne lipim ca niste buze de obrajii inghetati ai oamenilor imensi dospind in amintirile noastre ca aluatul pentru parastase sau, mai bine, ca ceata deasupra somesului-iarna ] discurs nervos de foarte demult. faza e ca o sa scriu un post cel putin patetic. tin cura asta hipocalorica (edge to starvation) si sper ca de data asta sa functioneze tot planul meu diabolic impotriva kilogramelor inconfortabile care ma-mpiedica sa port rochii stramte si sa ma prefac ca nu mi-ar placea genul asta de slut clothing. de fapt cred ca 3 masuri mai putin- adica down to 36- si as fi o invitatie la acte necuviincioase in plina strada si plina zi (just kidding). acum, la mult discutata marime m (de tipul is 40-42 fat?), ma chinui sa ajung la si dincolo de proportiile din cea mai skinny si cea mai trista perioada din viata mea. clasa a11a cu sfasiatii controversatii mult iubitii jeansi divided care curgeau de pe mine. i-am achizitionat in februarie 2006 dintr-un second din cluj si, oricat de groaznic suna, m-am identificat cu natura lor marginalizata, secondata de faptul ca aratau anormal de micuti si de urati. ma-ntreb acum daca trebuie sa gasesc etaloane si pt altceva. idei bune pe care nu le mai am, atitudini misto care s-au pierdut pe drum. de fapt, totul se reduce la ceea ce cineva numea diferenta dintre inocenta care ignora si inocenta care stie. asta e drumul dinspre un suflet anemic spre un suflet care are disperata nevoie de o dieta hipoemotionala. *** vineri, ora 7 p.m., eu alunecand pe panta lui "i don't give a fuck". momentele in care nu mi-a pasat, momentele-n care "se intampla" si pe mine ma preocupau proiecte si utopii, momentele mele de maxima superficialitate au fost cele mai dezastruoase preludii din viata mea. asa ca este cumva inspaimantator sa ma vad din nou in situatia asta ingrata, impinsa de la spate de niste impulsuri carora nu prea le inteleg logica, devenind dependenta de lucruri de care nu ma am nevoie, autoiluzionandu-ma ca e ok, ca simt bine si, ca de obicei, imi amintesc vietile altora mai mult decat mi-o amintesc pe a mea, wherever it's gone. in hunedoara era plictisitor, dar camera mea de la etajul 4 al unui bloc din manastur e un spatiu mult mai mic si mult mai pustiu si mult mai previzibil. carti, filme, internet? ok. dar mi-e dor de o conversatie cu mai mult de 2 persoane simultan. multime, inghesuiala, sanse de ratacire printre necunoscuti pe care ajungi treptat-treptat sa ti-i integrezi. in care crezi, despre care nu stii inca daca le va sau nu le va pasa. mneah, ok…o sa ma apuc de una din cartile luate cu-mprumut de la bcu. hostile strangers, cartile astea…they won't ever give a damn.
i-am achizitionat in februarie 2006 dintr-un second din cluj si, oricat de groaznic suna, m-am identificat cu natura lor marginalizata, secondata de faptul ca aratau anormal de micuti si de urati. ma-ntreb acum daca trebuie sa gasesc etaloane si pt altceva. idei bune pe care nu le mai am, atitudini misto care s-au pierdut pe drum. de fapt, totul se reduce la ceea ce cineva numea diferenta dintre inocenta care ignora si inocenta care stie. asta e drumul dinspre un suflet anemic spre un suflet care are disperata nevoie de o dieta hipoemotionala. *** vineri, ora 7 p.m., eu alunecand pe panta lui "i don't give a fuck". momentele in care nu mi-a pasat, momentele-n care "se intampla" si pe mine ma preocupau proiecte si utopii, momentele mele de maxima superficialitate au fost cele mai dezastruoase preludii din viata mea. asa ca este cumva inspaimantator sa ma vad din nou in situatia asta ingrata, impinsa de la spate de niste impulsuri carora nu prea le inteleg logica, devenind dependenta de lucruri de care nu ma am nevoie, autoiluzionandu-ma ca e ok, ca simt bine si, ca de obicei, imi amintesc vietile altora mai mult decat mi-o amintesc pe a mea, wherever it's gone. in hunedoara era plictisitor, dar camera mea de la etajul 4 al unui bloc din manastur e un spatiu mult mai mic si mult mai pustiu si mult mai previzibil. carti, filme, internet? ok. dar mi-e dor de o conversatie cu mai mult de 2 persoane simultan. multime, inghesuiala, sanse de ratacire printre necunoscuti pe care ajungi treptat-treptat sa ti-i integrezi. in care crezi, despre care nu stii inca daca le va sau nu le va pasa. mneah, ok…o sa ma apuc de una din cartile luate cu-mprumut de la bcu. hostile strangers, cartile astea…they won't ever give a damn.
